Refacem istoria: Partea I

Am început în urmă cu vreo 4 luni o campanie prin care încercam să strâng cât mai multe materiale referitoare la istoria echipei Mureşana Mândruloc şi să le public pe această pagină. Cu toate că am beneficiat şi de o promovare bună din partea săptămânalului „Vladimirescu”, nu am reuşit să intru în posesia niciunui material, doar câteva promisiuni au fost ce sper că se vor concretiza până la urmă…
Cu toate acestea, m-am gândit să postez pe site materialele ce le deţin referitoare la istoria echipei, adică parcursul formaţiei din anul 2001 şi până în prezent. Sper că voi reuşi să fac o incursiune în amintirile dumneavoastră şi să vă readuc câteva dintre momentele cele mai importante la care aţi luat parte urmărind această echipă…!

În acest prim episod o să mă întorc în timp până în anul 2001, anul în care formaţia Mureşana Mândruloc s-a reînfiinţat, după 10 ani în care a dispărut de pe harta fotbalistică judeţeană…

Sezon 2001-2002
Ziua de 26 august 2001 a fost specială pentru toţi locuitorii din Mândruluoc şi Cicir… Mureşana avea iar meci după vreo 10 ani de la ultima partidă jucată pe bătrâna arenă a localităţii.
O vreme foarte frumoasă pentru fotbal, pe o temperatură de 30 de grade şi în faţa a 200 de spectatori se-ntâlneau Mureşana şi Eagles Fântânele în prima etapă a Campionatului Judeţean „Promoţie”.
Toată lumea era emoţionată, de la jucători şi până la simplii spectatori dar priveau toţi cu încredere spre noua echipă a Mândrulocului, înviată de Huzur Dorel, Ştefănuţ Dan sau Petre Dragoş…
A rezultat un meci bun făcut de băieţii lui Lepădat, în care dorinţa de victorie a fost mai mare de partea noastră, scorul de 3-0 înregistrat la final a fost unul meritat după aspectul jocului, Dragoş B. de două ori şi Trif au marcat golurile primei victorii pentru Mureşana după muuuuulţi ani de aşteptare, spectatorii fiind foarte mulţumiţi după acest joc. Noua formaţie a Mureşanei a fost repede îndrăgită deoarece la următoarea partidă de la Secusigiu s-au deplasat mai mulţi suporteri din cele două sate…
Mureşana nu a pierdut nici acolo, terminând nedecis 0-0, după partidă s-a încins hora bucuriei în centrul localităţii… După acest rezultat ne aflasem deja pe locul 2!
Linia ascendentă continua… 4-2 cu Miniş pe teren propriu şi echipa visa frumos… Primul şoc avea să vină de la Mailat, o înfrângere cu 3-0 ce ne-a cam tăiat elanul, mai ales că etapa următoare a venit liderul seriei Mureşul Zădăreni, partidă ce a strâns la terenul din Mândruloc 300 de spectatori, record de asistenţă la partidele Mureşanei ce nu a putut fi doborât nici până astăzi! După un joc foarte echilibrat, meciul s-a terminat 0-0 ce ne „trimitea” până pe locul 7 în clasament. Dar victoria de la Căpâlnaş avea să mai îndulcească puţin „adevărul” şi să ne readucă în top până pe 3. A fost 3-0 sec, după acest succes am „săltat” la +2…
O partidă echilibrată se anunţa în etapa următoare deoarece Mureşul Ususău ne era adversar, o formaţie cu pretenţii a seriei pe care am reuşit să o învingem cu 3-1 şi să ne păstrăm poziţia a treia acaparată etapa trecută. O săptămână mai târziu Viitorul Săvârşin avea să se declare înfrântă pe terenul din Mândruloc cu 2-0, Babău şi Rus tranşând meciul în favoarea noastră. La Semlac s-a jucat cu garda jos, dovadă şi rezultatul de 2-2 imprimat pe tabelă. Roşianu a deschis scorul şi Petre D. a executat cu sânge rece un penalty pentru un nou rezultat pozitiv ce ne menţinea pe aceeaşi poziţie, 3!
Cei din Cruceni au ieşit cei mai şifonaţi în acest tur pe arena din Mândruloc, încasând 4 „boabe”. Totuşi nu vor mai avea loc schimbări majore în dreptul echipei noastre referitoare la clasament. După două săptămâni de pauză datorită retragerii lui Frumuşeni, Mureşana face un nou pas greşit pe teren propriu, remizând 1-1 cu Mănăştureana Mănăştur în cel mai slab joc făcut de ei pe teren propriu în acel tur.
Totuşi ultima etapă aduce o nouă victorie, un 1-0 la Munar prin şutul de excepţie a lui Chipcea C. de la 25 de metri ce ne plasa pe locul 4 la sfârşitul turului cu o linie de clasament de invidiat 12 7 4 1 23-9 25 (+4)! Roşianu a fost cel ma prolific jucător al echipei, el marcând 6 goluri.

Pe 24 martie se reia campionatul. Trif n-avea cum să uite acea partidă de la Fântânele, una desfăşurată pe un vânt cum n-am mai văzut în viaţa mea şi în care a marcat 3 goluri pâna la pauză, unul mai spectaculos decât altul! Gazdele au marcat o dată în primele 45 de minute dar au revenit în mitanul secund şi au reuşit să egaleze la 3, echitabil pentru ambele formaţii. O săptămână mai târziu Secusigiu a spus „pas” deplasării, astfel că următoarea partidă a Mureşanei s-a disputat tot pe teren străin, la Miniş, un meci foarte dur făcut de gazde pe tot parcursul lui dar câştigat cu 1-0 prin punctul lui Rus din a doua repriză…
Pe 13 aprilie 2002, Mureşana avea să piardă primul meci pe teren propriu cu Voinţa Mailat, un 0-2 dureros după un joc destul de încâlcit. Perioada proastă continuă şi un week-end mai târziu a suferit un nou eşec pe terenul liderului, Mureşul Zădăreni, scor 3-0.
După două înfrângeri, setea de victorie era foarte mare astfel că băieţii şi-au descărcat frustrările din înfrângerile trecute pe Banatul Căpâlnaş pe care i-au zdrobit cu 9-0.
Înainte de Paşte aveam meci la Ususău, unul extrem de important, gazdele au prestat un joc la intimidare însă şutul lui Giurgiu C. de la 30 de metri a perforat vinclul porţii adverse şi a adus toate punctele la Mândruloc. După meci spectatorii erau aşa de fericiţi încât ne-au făcut o baie cu… apă minerală… a fost într-adevăr un Paşte fericit!
Următorul meci a fost cu ghinion, un 0-2 la Săvârşin ce ne-a coborât pe locul 5 în clasament. După 3-0 cu Semlac la masa verde (s-a retras din campionat) a urmat o nouă deplasare, la Cruceni. Pe un teren denivelat şi foarte tare, Mureşana s-a impus cu 2-1 prin punctele lui Stăvilă şi Sim din penalty.
Următoarea partidă va avea loc tot… în deplasare, la Mănăştur. Un meci echilibrat, de luptă dar foarte plăcut ochiului ce a adus o nouă victorie de partea noastră, un 1-0 prin golul lui Rus, răzbunând astfel remiza din tur.
Munarul nu se prezintă în ultima etapă astfel că se vor obţine alte trei puncte fără joc, într-un retur în care echipa a disputat doar două meciuri pe propriul fieff!
Linia de clasament a Mureşanei Mândruloc în acel retur a arătat astfel: 12 8 2 3 26-11 25 (+10),
Golgeterul părţii a doua de campionat a fost Trif cu 4 reuşite iar titlul de „cel mai bun marcator” la sfârşitul campionatului l-a împărţit Rus şi Roşianu cu 6 goluri.
Cu toate că a încheiat competiţia pe locul 4 (24 15 5 4 49-20 50 (+14), Mureşana promovează în „Onoare” alături de Mureşul Zădăreni, Mureşul Ususău, Voinţa Mailat şi Viitorul Săvârşin.
Tot în acel sezon, în pauza de iarnă se va lansa şi pagina web a formaţiei, la 26 februarie 2002!

va urma

Cupa AJF – Ediţia a II-a

Sâmbătă s-au disputat la Arad şi Chişineu Criş primele partide pentru ediţia a II-a a Cupei AJF la fotbal în sală.  Faza zonală a acestei competiţii se va desfăşura în perioada 17 ianuarie – 7 februarie 2009, în diferite oraşe din judeţ, câştigătoarele fiecărei faze se vor califica la un turneul final ce este programat pentru data de 21 februarie 2009.

Mureşana Mândruloc a făcut parte din grupa A a turneului de la Arad, alături de Voinţa Mailat, F.O. Sp. German şi Vladimirescu 2003 şi a obţinut următoarele rezultate:

În grupă
Mureşana Mândruloc – Vladimirescu 2003 1-6
F.O. Sp. German – Mureşana Mândruloc 1-4
Voinţa Mailat – Mureşana Mândruloc 5-6

Semifinală

Mureşana Mândruloc – Partizan Satu Mare 3-6

Pentru locul 3-4
Vladimirescu 2003 – Mureşana Mândruloc 3-1

Câştigătoarea acestui turneu a fost echipa Partizan Satu Mare ce a învins pe Inter Arad în finală cu scorul de 8-1. Formaţia din Satu Mare s-a calificat mai departe pentru turneul din 21 februarie alături de Crişul Chişineu Cris, învingătoarea turneului de pe „teren propriu” în faţa Crişului Chişineu Criş II cu 10-9.

De moderator Publicat în General

Campionatul se reia în martie

În primul rând un „La mulţi ani” tuturor, cu sănătate, fericire, bucurii şi numai împliniri de la anul ce tocmai a început…

AJF Arad a prezentat zilele trecute calendarul competiţional în cele 3 eşaloane pe care le organizează, precum şi a Cupei României.
Campionatul judeţean „Onoare” se va relua pe 7-8 martie în timp ce startul diviziei D se va da cu o săptămână mai devreme iar „Promoţia” va începe în 21-22 martie (Seria B) şi 4-5 aprilie (Seria A).
Partidele din cadrul semifinalei Cupei României – faza judeţeană se vor juca pe 29 aprilie, într-o singură manşă, pe teren neutru iar finala va avea data de disputare 3 iunie.
Vă reamintesc că Mureşana Mândruloc va evolua în prima etapă a returului pe teren propriu în compania formaţiei AS Aluniş.

De moderator Publicat în General