Trei eşecuri la rând! Ce urmează?

 

Data: 23 septembrie 2017
Meci: Olimpia Bujac – Mureşana Mândruloc
Timp: închis, teren puţin denivelat
Spectatori: 50

Nici bine nu ne aşezăm în teren că în minutul 3 ne şi trezim cu un autogol pe cap, autor Nicola. 1-0 şi iar începem ca naiba, deşi se voia o redresare, după cele două eşecuri de pe propriul teren. După un minut Nibu îl pune la încercare pe portarul gazdelor, Iaşovici, dar şutul său din lovitură liberă va fi respins de portarul gazdelor.
Minutul 14, gazdele fac 2-0 după o nouă eroare portarului nostru, autorul golului, Boiciuc. Încercăm să ne revenim din pumni, dar tot cei de la Olimpia mai au o bună ocazie de a marca, în minutul 19, însă Nicola este la post şi respinge în faţă un şut.
În minutele 26 şi 27, Nibu are două oportunităţi de a înscrie dar mingea nu vrea să intre în plasă. După cinci minute, Ianto trage puţin pe lângă poartă. Ultima ocazie a reprizei o au gazdele, în minutul 39, însă Nicola e pe fază şi respinge un şut venit din lateral.
Se intră cu 2-0 la pauză, într-o repriză ce ar fi arătat altfel dacă nu am fi primit cele două goluri din debutul meciului. Gazdele nu au arătat ca o echipă de locul 1…
Prima ocazie a reprizei secunde îi aparţine lui Ţîru, în minutul 51, dar şutează slab din interiorul careului. După două minute, arădenii au o bară transversală, după o lovitură de cap. Nibu îşi încearcă iar norocul, dar trage peste poartă, de la 25 de metri.
Noul intrat, Dumitru are o nouă ocazie pentru Mureşana, în minutul 72, dar şutul său trece puţin pe lângă poartă. Cu un sfert de ceas înainte de final, gazdele au două ocazii în acelaţi minut, dar Nicola intervine salvator.
Se face 3-0, în minutul 84, marcator Gligor I, şi scorul ia proporţii, unul foarte dur faţă de realităţile din teren.
A fost o nouă înfrângere a echipei noastre, care se află în picaj, un eşec ce ne adânceşte şi mai mult criza, după cele două meciuri pierdute pe propriul teren. Ce va fi? Vine „satelitul” Crişului, iar dacă nici acum nu vom câştiga, nu mai avem nicio scuză pentru un nou insucces. Eu sper că vom face un meci bun, şi că la final va ieşi soarele şi pe strada noastră după mult timp, deoarece ultima noastră victorie într-un meci oficial datează din 28 mai, când am câştigat cu 3-2 la Citizens of Arad!
Hai, Mureşana!

Echipele:

Olimpia Bujac: Iaşovici, Roman, Avram, Ifrim (min 78 Moş), Ganea, Bogdan (min. 46 Manciu), Gligor L, Gligor I, Lovin, Both, Boiciuc (min. 46 Fricăţel). Pe bancă: Bohm, Lăcătuş.

Mureşana Mândruloc: Nicola, Stavilă, Nibu, Morariu, Iovescu, Miron (min 66 Vîrtaci) , Ţîru, Ponepalo (min 73 Căbău), Petreanu, Ianto (min 46 Dumitru), Sîrb. Pe bancă: Ardelean, Olar, Pop, Covaci.

Au arbitrat: Vasi Alexandru Iulian, Lovas Alexandru, Takacs Cristian – Flavius. Observator: Tiulea Corneliu

De moderator Publicat în Cronici

Nu ne iasă nimic

 

Data: 17 septembrie 2017
Meci: Mureşana Mândruloc – Podgoria Şiria
Timp: ploios, gazon foarte bun
Spectatori: 40

După remiza de la Pereg, sorţii au decis ca echipa noastră să joace două meciuri consecutive pe propriul teren, cu Horia şi cu noua echipă a Şiriei.
Două succese ar fi însemnat un loc 3, dacă ar fă să facem un calcul şi să ne imaginăm „ce ar fi fost, dacă…”
Aşa, după două jocuri, rămânem cu acel mic punct obţinut în debut de campionat.
Ce a fost ieri…?
O primă repriză desfăşurată sub un echilibru apoape perfect, dar balanţa se putea înclina în favoarea noastră, în minutul 37, când Ţîru ratează un penalty, şutul său trecând pe lângă poartă. Lovitura de pedeapsă a fost obţinută de Morariu cu un minut mai devreme.
De cealaltă parte, consemnăm o ocazie mai însemnată în minutul 32, dar Nicola este la post, respingând spectaculos un şut din careu.
În rest mai notăm două şuturi la început de repriză ale lui Nibu şi Ţîru şi încercarea de boltă a aceluiaşi Ţîru, din minutul 38, la o ieşire neinspirată a portarului advers.
0-0, la pauză.
Oaspeţii încep mult mai bine partea a doua a meciului şi pun presiune pe apărarea noastră. Nicola este din nou la post, portarul nostru prinzând o zi foarte bună, şi are două intervenţii de manual în minutele 47 şi 58. Mureşana revine în joc, iar Ponepalo va avea cea mai importantă ocazie de până atunci, şutând în bară din lateral, în minutul 62.
În minutul 66 se face 0-1, marcator Căta-Hereţiu, din penalty, după un fault al lui Covaci în suprafaţa de pedeapsă. Peste baza sportivă din Mândruloc se aşternea liniştea…
Din fericire, ne revenim rapid, Ponepalo reuşeşte egalarea după doar două minute, şutul său din unghi îl surprinde pe portarul celor din podgorie.
În minutul 73, avem o dublă ocazie, mai întâi Bacoş şutează puternic din lateral, dar portarul va respinge în faţă, după care Nibu reia, la următoarea fază, puţin peste poartă!
În minutul 76, iar două oportunităţi de a marca, dar Ianto şi Nibu nu nimeresc ţinta…
Un minut mai târziu, Ţîru loveşte transversala cu capul, după o bună centrare.
Minutul 81… 1-2… gol Timiş după care cădem total. Urmează 1-3 în prelungiri, după reuşita lui Pădureanu, şi prin acest succes oaspeţii îşi repară „adevărul”, după surprinzătorul eşec de pe propriul teren, din etapa precedentă, scor 2-3 cu Pereg.
După un astfel de meci, credeţi-mă că nici nu ştiu ce concluzii să trag… dacă în jocul cu Horia, am pierdut aiurea, după o eliminare prematură a lui Vesa şi ratări cât pentru două meciuri, a urmat acest joc în care nu ne-am mişcat deloc rău. Am avut un penalty ratat la 0-0, două bare, şi alte oportunităţi de a marca. Oaspeţii au fost mai agresivi în mitanul secund, şi doar intervenţiile lui Nicola au făcut ca scorul să nu fie mai mare.
Suferim, şi urmează un joc la Bujac, liderul grupei, după care avem 4 partide cu echipe „satelit” (Doamne cât urăsc meciurile astea cu „satelitele”).
Dacă nu vom reuşi să redresăm corabia, va fi extrem de greu pentru noi, iar soluţii… sunt puţine în momentul de faţă! Nu trebuie să disperăm după aceste eşecuri, trebuie să fim uniţi şi să ne concentrăm mai mult în joc, mai ales pe faza de finalizare, unde ne cam batem joc de ocazii, ca să folosesc un limbaj de lemn! Ne vom reveni, însă doar dacă ne vom recâştiga încrederea în noi! Şi ştiu că nu va fi uşor, dar dacă intrăm etapa viitoare în teren cu capul plecat, vom fi victime sigure la Arad. Suntem fotbalişti, ce dracu, hai să le dăm cu terenul în cap celor de la Bujac! Puteţi, dragi jucători, şi de asta mi-e ciudă că suntem aici…

Echipele:

Mureşana: Nicola (c), Sîrb, Petreanu, Covaci, Iovescu, Ţîru, Nibu (min 80 Dumitru), Morariu, Ponepalo, Ceh(min 68 Bacoş), Ianto (min 86 Vîrtaci). Pe bancă: Ochiş, Pop, Ardelean. Antrenor: Ceh.

Podgoria: Bozgău, Pantea, Cătă-Hereţiu, Rusu, Filipaş, Pădureanu, Feier (min 46 Duciuc), Mateş, Timiş, Rus (min 46 Jurcă), Tulac. Pe bancă: Andor, Ardelean, Paşca, Brîncovan, Ungur Antrenor: Pinţa.

Au arbitrat:
Bîtea Radu Bogdan, Stanciu Mihai Vlăduţ, Betea Sorina Georgiana. Observator: Sfăt Gheorghe

Clasamentul golgeterilor
1. Ţîru – 2
2. Ianto – 1
3. Ceh – 1
4. Stavilă – 1
5. Ponepalo – 1

De moderator Publicat în Cronici

Şi începusem atât de bine…

 

Data: 10 septembrie 2017
Meci: Mureşana Mândruloc – Real Horia
Timp: cald, placut pentru fotbal, teren foarte bun
Spectatori: 100

Un derby cu Horia a născut dintotdeauna pasiuni, partida de ieri nu a făcut excepţie… Oaspeţii au fost urât răniţi în orgoliu după debutul cu un eşec pe propriul teren cu Lipova, scor 0-3, în timp ce Mureşana privea încrezătoare această partidă, după acel 4-4 de pe terenul din Pereg.
Ponepalo deschide „balul” ratărilor, în minutul 4, şutul său de la 18 metri va fi respins în lateral de portar.
În minutul 12, Vesa vede două cartonaşe galbene, primul pentru un fault, iar al doilea pentru proteste îndelungi la arbitru, şi este eliminat…
Cei de la Horia au o primă ocazie în minutul 13, şut înşelător, dar Vârciu s-a aflat la post.
Ponepalo are o nouă ocazie, în minutul 21, dar şutul său „din prima” ţinteşte portarul. Morariu îşi încearcă norocul de la 35 de metri, şutul său fiind deviat şi va fi respins cu dificultate de Ignat.
În minutul 43, Ţîru deschide scorul, şutând din careu, fără şansă pentru goal-keeper-ul advers.
1-0, la pauză după o repriză în care Mureşana a dominat jocul, chiar dacă s-a aflat în inferioritate numerică.
În minutul 49, acelaşi Ţîru va marca din nou, dar golul este anulat, pe motiv de offside.
Vine minutul 62, şi de aici începe Mureşana să cedeze jocul oaspeţilor… 1-1, gol Stochiţă, după o centrare în faţa porţii şi o reluare în gol a atacantului celor de la Real.
În minutul 65, avem o dublă ocazie, dar atât Miron cât şi Ponepalo nu găsesc drumul spre gol. Tot Miron se joacă cu nervii noştri, trei minute mai târziu, când ratează din apropiere, şutând în portar. Nu avem nici noroc…
Se face 1-2, în minutul 71, după un contra-atac, marcator acelaşi Stochiţă. Oaspeţii continuă să domine, şi în minutul 77, Vîrciu are o intervenţie miraculoasă, la o fază în care unul dintre atacanţii oaspeţi a scăpat singur cu portarul nostru!
După un minut e 1-3, gol Toderici, şi Mureşana cade psihic!
Miron mai are o oportunitare de a înscrie, cu 5 minute înainte de finalul jocului, dar… nimic nou pe tabelă în dreptul nostru!
Se termină 1-3, în una dintre cele mai ciudate partide făcute de Mureşana în ultima perioadă. Sper că ne trezim până la meciul cu Şiria, şi ne vom vedea lungul nasului! Iar dacă nu… atunci ne va fi foarte greu, şi senzaţiile de deja-vu îmi cam dau dureri de cap!

Au evoluat:

Mureşana: Vârciu, Iovescu, Vesa, Petreanu, Sîrb, Ţîru (min 81 Vîrtaci), Stavilă(c), Morariu (min 72 Dumitru), Ponepalo, Ceh (min 56 Covaci), Ianto (min 56 Miron). Pe bancă: Popi, Tobă şi Bacoş. Antrenor: Ceh.

Real: Ignat, Ştefănescu, Mocan, Ştefan, Ciobanu (min 46 Toderici), Pele (min 87 Mavriche), Mureşan, Păşcălău, Sima, Raşca, (min 80 Rotariu) Stochiţă (min 87 Ilea). Pe bancă: Mihali, Poleac, Franţ. Antrenor: Trif.

Arbitrii: Nicoraş Ionuţ Vasile, Ardelean Paul Giorgian, Dista Denis. Observator: Jivan Mihai Senior.

GALERIE FOTO

Clasamentul golgeterilor
1. Ţîru – 2
2. Ianto – 1
3. Ceh – 1
4. Stavilă – 1

De moderator Publicat în Cronici

Rezultatele primei etape

 

Citizens of Arad – Olimpia Bujac 2-11
Viitorul Pereg – Mureşana Mândruloc 4-4
Real Horia – Şoimii Lipova II 0-3
Victoria Zăbrani II – Gloria Lunca Teuz Cermei II 1-2
Athletico Vinga – Crişul Chişineu Criş II 0-2
Sporting Şagu – Podgoria Şiria 0-4

Etapa viitoare (10 septembrie)
Bujac – Şagu
Şiria – Pereg
Chişineu Criş II – Citizens
Cermei II – Vinga
Mândruloc – Horia
Lipova II – Zăbrani II

Clasamentul golgeterilor
1. Ţîru – 1
2. Ianto – 1
3. Ceh – 1
4. Stavilă – 1

De moderator Publicat în General

Debut cu dreptul în sezonul 2017-2018

 

Data: 3 septembrie 2017
Meci: Viitorul Pereg –  Mureşana Mândruloc
Timp: plăcut pentru fotbal, teren moale, puţin denivelat
Spectatori: 60
Iată că, după o amânare de o săptămână, s-a reluat campionatul şi în liga a VI-a judeţeană de fotbal, sorţii decizând ca Mureşana să joace în prima etapă la Pereg.
Gazdele au o primă acţiune mai închegată în minutul 8, dar Vârciu se întinde şi respinge un şut de la rădăcina barei.
La prima ocazie a Mureşanei, Ţîru va deschide scorul, marcând în minutul 15, cu un şut sec în stânga portarului.
Continuăm ofensiva şi Ianto reuşeşte, în minutul 19, o cursă frumoasă pe stânga şi plasează elegant balonul în colţul lung al portarului: 0-2
Nu ne bucurăm prea mult pentru avantajul de două goluri, că cei de la Pereg vor reduce din diferenţă după doar un minut, prin Grăjdeanu. La următoarea fază, petrecută în minutul 25, aceştia vor egala situaţia pe tabelă, marcator Kovacs K.
Până la pauză nu mai consemnăm alte ocazii mari la cele două porţi, iar scorul primului mitan va fi cel stabilit încă din minutul 24: 2-2.
După pauză, Mureşana intră la fel de hotărâtă în teren, pentru că simţea se poate obţine un rezultat pozitiv la final…
Ţîru are o prima ocazie în minutul 50, dar şutează peste poartă. În minutul 54, Ceh şutează plasat, de la 23 de metri, în vinclu, şi scorul devine 2-3.
Gazdele vor egala din nou, după un penalty, (henţ în careu al lui Morariu) prin Bilan, fază întâmplată în minutul 74.
Cu toate că am primit un nou gol, vom domina în continuare partida, dar fără a fi periculoşi la poarta lui Orth. Totuşi, în minutul 81, după un carambol în careul gazdelor, căpitanul Mureşanei, Stavilă, găseşte un culoar spre poartă şi şutează, marcând cu toată oportunitatea unui fundaş de a respinge mingea cu capul din drumul spre gol. 3-4, şi jucătorul nostru şi-a serbat aniversarea cum nu se poate mai frumos, cu un gol. La mulţi ani, Stavilă, să marchezi la fiecare meci! 😀
Gazdele nu mai ţin cont de nimic şi se năspustesc pe final cu toate liniile spre poarta lui Vârciu. Cu patru minute înainte de final, Pistrui va marca din careul mic, deviind cu capul un balon venit din corner, egalând din nou situaţia de pe tabelă.
Ultima ocazie o avem noi, dar Căbău trage slab, la un minut după marcarea golului gazdelor, şi partida se încheie cu un 4-4, dar nu „ca la teatru”, un rezultat echitabil, după un joc plăcut ochiului, cu toate că suprafaţa de joc a fost destul de moale.
Urmează două partide acasă, cu Horia şi cu Şiria, din care este obligatoriu să scoatem maximul de puncte!

Echipele:

Viitorul Pereg: Orth, Vereş, Crepelca, Pistrui, Chilinţan, Maxinese, Bilan, Grăjdeanu, Prokopcsak, Kovacs K (c) (min. 52 Dumitru), Szabo. Pe bancă: Ferchi. Antrenor: Kovacs E.

Mureşana Mândruloc: Vârciu, Iovescu, Petreanu, Stavilă(c), Sîrb, Ţîru, Tobă (min. 52 Dumitru), Morariu, Ponepalo (min. 77 Vîrtaci), Ceh (min. 70 Căbău), Ianto (min. 90 Ardelean). Pe bancă: Pop şi Ochiş. Antrenor: Ceh.

Au arbitrat: Burza Cristian Mirel, Ardelean Paul Giorgian, Pantea Patricia Alexandra. Observator: Scridon Daniel

De moderator Publicat în Cronici