Victorie în derby-ul local

Data: 24 aprilie 2016
Meci: Mureşana Mândruloc – Real Horia
Timp: rece, să nu-ţi scoţi câinele din casă, 11 grade
Spectatori: 50

13090417_896023407196596_1260014152_nPe o vreme potrivnică pentru fotbal, şi în faţa unei asistenţe scăzute pentru un derby (o parte dintre cei prezenţi au urmărit acest joc din maşinile personale), Mureşana şi Horia au oferit o partidă disputată, un joc echilibrat chiar în faţa primarului comunei, dl. Ioan Crişan, cel ce a ţinut să fie prezent la acest meci, în ciuda vremii de afară…
Partidă viu disputată în cea mai mare parte a jocului, cu un plus pentru elevii lui Covaci care au ştiut că doar un succes îi va ţine aproape de a scăpa de ultima poziţie în clasament, cu o etapă înainte de final…
Băieţii noştrii încep mai bine jocul, Popi are prima ocazie, şutând peste poartă, în minutul 4, după o ieşire neinspirată a portarului advers, Niculuşcă.
Pele îşi încearcă norocul pentru Horia, în minutul 8, dar şutul său ocoleşte vinclul porţii lui Vîrtaci.
Acelaşi Popi centrează perfect, dar Miron nu reuşeşte să-l învingă pe goal-keeper-ul advers, după o lovitură de cap…
Golgeterul formaţiei noastre, Muntean, iasă în evidenţă abia în minutul 18 când şutul său de la 18 metri atinge ţinta… 1-0 pentru Mândruloc. Şi Ceh îţi încearcă şutul de la 20 de metri, dar fără izbăndă, puţin pe lângă poarta adversă…. Acelaşi jucător are golul în vârful ghetei, dar şutul său de la 20 de metri nimereşte stlpul din dreapta porţii adverse!
Pauză, 1-0, pentru Mureşana, însă oaspeţii nu au fost un adversar tocmai facil…
Începutul de repriză secundă aparţine oaspeţilor: două(!!!) penalty-uri de care beneficiază, din care unul ratat prin Pele (minultul 58) şi unul în care au înscris golul egalizator prin Goldiş (min 61).
Mureşana nu renunţă la luptă, şi încearcă să echilibreze jocul, în pofida unei dominări sterile a oaspeţilor. Fazele de poartă aproape că lipsesc, iar lupta se desfăşoară la mijlocul terenului, o luptă oarbă pe un teren umed, un joc anost, până pe final, dar un meci echilibrat în cea mai mare parte a jocului…
Muntean marchează în minutul 86 din careu, dar golul său este anulat pe motiv de offside. Mureşana se mută în terenul celor de la Horia şi încearcă să dea lovitura de graţie, pe final de joc… Nici oaspeţii nu par intimidaţi de eforturile Mureşanei, însă până la urmă cedează, Ceh va avea să înscrie la ultima fază a jocului, în minutul 90+1, din centrul careului, pentru 2-1, un gol, până la urmă izbăvitor, o victorie muncită şi, iată, a venit după trei partide în care am obţinut zero puncte, un succes ce ne menţíne tot pe ultima poziţe a clasamentlui, dar e o victorie de moral, ce poate să ne descătuşeze pe viitor…. cine ştie!?

Au evoluat:

Mureşana: Vîrtaci, Sîrb, Vesa, Wener, Matei, Iovescu, Tobă, Ceh(c), Popi, Muntean, Miron. Au mai jucat: Rusz şi Rus. Pe bancă: Covaci şi Trif. Antrenor: Covaci.

Real: Niculuşcă, Mocan, Ciobau, Păşcălău, Biro, Ştefănescu, Negru, Goldiş, Raşca, Pele, Stochiţă. Pe bancă: Mureşan, Pătraşcu, Franţ, Crişan, Sim, Trif. Antrenor: Trif.

Au arbitrat:  Coroban Cristian Ionel, Andea Alexandru, Cătană Paul Răzvan. Observator: Peşte Bogdan – Dumitru

Golgeterii echipei

1. Muntean Gheorghe – 8
2. Ceh Ciprian – 7
3. Tătaru Rareş – 6 (transferat la Aqua Vest Arad)
4. Popi Cătălin – 2
5. Sîrb Adelin – 1
6. Iovescu Paul – 1
7. Vesa Răzvan – 1
8. Rusz Alexandru – 1

De moderator Publicat în Cronici

Din eşec în eşec

Data: 17 aprilie 2016
Meci: Viitorul Pereg –  Mureşana Mândruloc
Timp: bun pentru fotbal, teren tare
Spectatori: 90

După un început bun de campionat, Mureşana se afundă tot mai mult în mediocritate, evoluţiile din ultimele trei partide au fost departe de aşteptări, culminând cu tot atâtea înfrângeri.
Lipsa de motivaţie şi moralul scăzut după înfângerea de pe teren propriu cu Lunca Zeuz II (scor 1-4) a făcut ca jocul de la Pereg să fie unul fără istoric. Gazdele, având ca obiectiv clasarea în primele patru formaţii ale campionatului ce vor participa în play-off, au intrat încrezătoare în propriile forţe că vor obţine toate cele trei puncte puse în joc. Mureşana încasează două goluri hilare în minutele 13 şi 19 (autori Chilinţan şi Dumitru) şi cei de la Pereg au jucat mult mai relaxaţi toată repriza. Noi am evoluat fără vlagă, iar fazele de poartă din dreptul nostru aproape că au lipsit.
A fost 2-0 la pauză, dar aveam speranţe că puteam întoarce rezultatul. Începutul mitanului secund ne-a aparţinut, am fost mai periculoşi şi au apărut şi ocaziile de poartă. Din păcate, gazdele au marcat pentru 3-0 prin acelaşi Dumitru, în minutul 63, după un contra-atac rapid şi meciul era ca şi jucat. După 5 minute, Kindris marchează pentru 4-0 şi adânceşte şi mai mult cuţitul în rana Mureşanei. Totuşi, Muntean marchează pentru noi, în minutul 83, însă, după doar un minut, acelaşi Kindris reface diferenta de patru goluri şi închide tabela. Un 5-1 dureros, un rezultat just, după aspectul jocului, iar pentru noi urmează derby-ul cu Horia, în cel din urmă meci de pe propriul teren, din acest sezon. Şi ultima impresie e cea care contează…

Au evoluat:

Viitorul Pereg: Buc, Ferchi, Roman (c), Peri, Chilinţan, Bilan, Toth, Kindris, Kovacs, Prokopcsak, Dumitru. Au mai jucat: Orth, Maroşan, Hovanyecz. Pe bancă: Szellelki şi Szabo. Antrenor: Kovacs Emeric.

Mureşana Mândruloc: Vîrtaci, Matei, Şerb, Rus, Vesa, Rusz, Ceh (c), Tobă, Sîrb, Miron, Muntean. Au mai jucat: Popi şi Iovescu. Pe bancă: Covaci. Antrenor: Covaci Florin.

Au arbitrat: Pana Natanael, Cois Carol, Şuşca Andreea Daniela. Observator: Scridon Daniel.

Golgeterii echipei

1. Muntean Gheorghe – 7
2. Ceh Ciprian – 6
3. Tătaru Rareş – 6 (transferat la Aqua Vest Arad)
4. Popi Cătălin – 2
5. Sîrb Adelin – 1
6. Iovescu Paul – 1
7. Vesa Răzvan – 1
8. Rusz Alexandru – 1

De moderator Publicat în Cronici

Unii cu ratările, alţii cu golurile

Data: 10 aprilie 2016
Meci: Mureşana Mândruloc – Gloria Lunca Teuz II
Timp: închis, bun pentru fotbal, temperatura: 18 grade
Spectatori: 65

muresana.gloria.1-4Cine priveşte tabela, la finalul celor 90 de minute, ar zice că a fost măcel din partea oaspeţilor, că aceştia s-au impus lejer şi, în acelaţi timp, ar acuza Mureşana că a făcut un joc slab. Realitatea este că nu a fost deloc aşa, Mureşana a ratat foarte mult în acest meci, în timp ce oaspeţii au fost letali pe contra-atac.
Cei de la Lunca Teuz au înscris rapid prin Ghergar, în minutul 3, cel care marcase şi cu o zi înainte pentru prima echipă (liga a IV-a), în partida cu Glogovăţ 2013, de la Horia!!!
Mureşana are o tresărire abia în minutul 11, Popi şutează de la 20 de metri, însă Dezso reţine.
Oaspeţii marchează din nou prin acelaşi Ghergar, în minutul 20, dar Mureşana revine muresana_gloria1-4imediat în joc: Sîrb face o cursă pe partea stângă şi întoarce în centrul careului pentru Ceh, acesta marchează cu un şut frumos. 1-2, în minutul 27.
Acelaşi Ghergar are o nouă ocazie de a marca, după un şut puternic, în minutul 36, însă Vesa respinge în bară.
Se intră la pauză cu un minim avantaj din partea oaspeţilor, după o repriză echilibrată însă săracă în ocazii de poartă.
Începutul părţii a doua îi aparţine Mureşanei, noul intrat Rusz are două oportunităţi de a marca, în minutele 47 şi 57, şuturile acestuia trecând de puţin pe lângă poartă.
În minutul 58, Sîrb şutează în plasa laterală, iar un minut mai târziu, golgeterul formaţiei, Muntean ia la ţintă portarul. În minutul 60, Tobă centrează iar Miron reia cu capul peste poartă.
Noi ratam pe bandă rulantă, iar cei de la Gloria marchează, Sandu reuşeşte punctul de 1-3, direct din corner, în minutul 64.
După un minut, Sîrb are o nouă ocazie, lovitura de cap a sa este respinsă de Deszo.
Se face 1-4, în minutul 70, acelaşi Ghergar reuşeşte tripla. Meciul curge în favoarea oaspeţilor, care îşi permit să stea la cutie şi să contra-atace periculos. Până la final, mai notăm şi eliminarea lui Wener, după două cartonaşe galbene încasate.
În minutul 90, Rus are o ultimă ocazie, şutând pe lângă poartă din poziţie ideală şi meciul se încheie cu un 1-4 mincinos după aspectul jocului, ratările din toate poziţiile, erorile copilăreşti, improvizaţia pe postul de portar, precum şi lejeritatea în unele momente ale jocului au făcut să pierdem această partidă la un scor destul de ruşinos, în faţa unei formaţii ce a jucat perfect cartea contra-atacului.

Au evoluat:

Mureşana: Vesa, Sîrb, Covaci (min. 46 Rusz), Şerb, Wener, Matei, Popi (min. 66 Iovescu), Tobă, Miron, Ceh, Muntean (c) (min. 72 Rus). Pe bancă: Brîncovan. Antrenori: Trif şi Covaci

Gloria: Deszo, Rîpă, Demian, Varga, Bărîn, Tipel, Moisă, Sandu, Iancu, Ghergar, Borlea. Pe bancă: Bulza. Antrenor: Aslău.

Au arbitrat: Nicoraş Ionuţ Vasile, Mada Mădălin Nicolae, Mona  Sergiu Laurenţiu. Observator: Alb Ioan.

Golgeterii echipei

1. Muntean Gheorghe – 6
2. Ceh Ciprian – 6
3. Tătaru Rareş – 6 (transferat la Aqua Vest Arad)
4. Popi Cătălin – 2
5. Sîrb Adelin – 1
6. Iovescu Paul – 1
7. Vesa Răzvan – 1
8. Rusz Alexandru – 1

De moderator Publicat în Cronici

Un eşec amar

Data: 3 aprilie 2016
Meci: Gloria Neudorf –  Mureşana Mândruloc
Timp: însorit, bun pentru fotbal, 21 de grade
Spectatori: 120
neudorf.mandruloc4-0A doua etapă din această primăvară a adus faţă în faţă pe Gloria Neudorf şi Mureşana Mândruloc, două formaţii cu foame de puncte, dacă e să privim clasamentul…
Mândrulocul venea după un 6-1 cu Macea, în timp ce Neudorful pierduse la limită la liderul Secusigiu, scor 1-2.
Partida a început bine pentru Mureşana, cu două ocazii importante: Muntean trage slab, în minutul 9, urmat de Brîncovan, în minutul 16, şutul acestuia fiind moale pentru a pune în pericol poarta oaspeţilor. Ceh are oportunitatea de a deschide scorul, în minutul 21, dar şutul acestuia din lovitură liberă este respins în extremis de goal-keeper-ul advers, Mitran.
Două minute mai târziu, Vârtaci se remarcă la lovitură liberă executată de gazde. În minutul 25, gazdele deschid scorul prin Milincu, acesta marchează spectaculos cu capul, după un corner.
Muntean are o nouă şansă, în minutul 35, şutul său din unghi ocoleşte de puţin vinclul din stânga al porţii lui Mitran.
La pauză se intră cu un minim avantaj din partea gazdelor, după o primă repriză aflată sub semnul echilibrului.
A doua parte începe sub aceleaşi coordonate, însă fără mari ocazii de poartă din partea combatantelor.
În minutul 64 s-a rupt acest echilibru, după o ezitare în lanţ a apărării noastre; a rezultat un penalty şi eliminare pentru portarul nostru, Vîrtaci, la un contact cu un adversar, şi scorul devine 2-0, prin punctul lui Hodan. În poartă s-a aflat, până la final, Sîrb…
După acest moment, gazdele pun stăpânire pe joc şi până la sfârşit mai marchează de două ori prin Olar în minutul 68 şi Milincu, în ultimul minut de joc, după un henţ evident, dar asta are mai puţină importanţă…
A fost un meci modest făcut de Mureşana, însă săptămâna următoare putem să spălăm ruşinea  acestui eşec, la partida cu Lunca Teuz II, de pe propriul teren.

Au evoluat:

Gloria Neudorf: Mitran, Tincu, Milincu C, Mereuţa, Olar, Hodan(c), Morariu, Miţiţi, Păsărilă, Pauleti. Au mai jucat: Milincu R, Vancea şi Borojan.

Mureşana Mândruloc: Vîrtaci, Sîrb, Şerb, Wener, Matei, Rusz, Tobă, Brîncovan, Iovescu, Ceh, Muntean (c). Au mai jucat: Rus, Miron, Trif şi Popi.

Au arbitrat: Iova Cătălin – Ionuţ, Neagu Alexandru, Şuşca Nicoleta Elena. Observator: Gyenge Iosif

De moderator Publicat în Cronici