Un duş rece!

Astăzi, la Horia, Mureşana a fost învinsă de formaţia gazdă cu 1-5 (1-2), în ultimul amical al verii, înainte de începutul campionatului.
Mureşana a dominat prima repriză, când a avut multe ocazii de poartă, însă a cedat mitanul secund când formaţia noastră a folosit mai mulţi jucători aflaţi în probe… Sperăm ca la ora jocului cu Citizens, Mureşana să găsească formula câştigătoare, la debutul în noul sezon.
Golul de onoare al Mureşanei a fost marcat de Tătaru.

Se reia campionatul!

După o pauză de peste 3 luni, se reia campionatul şi în liga a VI-a. Runda inaugurală este programată pe 6 septembrie, iar Mureşana va disputa primul joc pe terenul celor de la Citizens of Arad (de la ora 11:00), urmând ca în cea de-a doua etapă să întâlnească, pe propriul teren, Şoimii Livada.

Celelalte meciuri ale etapei sunt:
Victoria Nădlac – Gloria Neudorf
Viitorul Peregu Mare – Voinţa Macea
Real Horia – Victoria Lunca Teuz
Şoimii Livada – Gloria Secusigiu

Restul meciurilor se dispută de la ora 17:00.

Faţă de sezonul trecul, în seria aceasta au apărut 3 formaţii noi: Victoria Nădlac, Gloria Neudorf şi Voinţa Macea, formaţie ce a promovat în liga a IV-a, dar datorită problemelor financiare a fost nevoită să o ia de la capăt în ultimul eşalon. De asemenea, Citizens of Arad, deşi a promovat într-un eşalon superior, a decis să continue tot în liga a VI-a…

De moderator Publicat în General

Păulişana Păuliş (juniori) – Mureşana Mândruloc 3-3 (2-2)

Astăzi, într-un meci amical disputat la Păuliş, Mureşana a remizat cu echipa de juniori a Păulişanei (divizia a IV-a), scor 3-3, după o partidă destul de animată. Au marcat pentru Mureşana: Ceh (penalty), Matei şi un autogol. Au evoluat pentru Mureşana: Vesa, Broşteanu, Rus, Ianto, Matei, Sîrb, Tătaru, Ceh, Iovescu, Covaci L, Rujescu.

Real Horia – Mureşana Mândruloc 2-6 (1-1)

Astăzi, Mureşana a disputat o partidă amicală în compania vecinilor de la Horia, în primul joc de pregătire al acestei veri. După un joc reuşit al băieţilor noştrii, Mureşana a reuşit să se impună cu scorul de 6-2, după ce la pauză scorul fusese egal, 1-1.
Au marcat pentru noi: Ianto, Denuţ-2, Rujescu C, Sarvici şi Popi.
Au jucat pentru Mureşana: Covaci, Broşteanu (în probe), Rus, Păşcălău, Vesa, Denuţ (în probe), Sarvici, Ianto, Sîrb, Ceh, Rujescu, Popi, Vlad (în probe). Antrenori: Ceh şi Covaci.
De menţionat este faptul că Mureşana a evoluat pe toată perioada partidei fără portar de meserie, în prima repriză a apărat Covaci, iar în cea de-a doua Vesa, cel ce a mai cochetat cu acest post în returul campionatului trecut.

Incursiuni în trecut 2

Deşi nu mai e nicio lună până la startul noului sezon, aş vrea să ne întoarcem din nou în timp pentru a savura alte momente din istoria acestui club…

bilant promotie
La bilanţul Campionatului Judeţean „Promoţie” făcut de cei de la „Adevărul”, din data de 24 decembrie 2001, se prezenta fiecare competitoare în parte. Mureşana avea o linie de clasament excelentă – cea mai bună apărare şi doar un eşec (la Mailat). Sper ca această linie de clasament să se repete şi la finalul acestui tur de campionat! 😉

promotie2002

Mureşana a terminat sezonul 2001-2002 de „Promoţie” pe locul 4 şi chiar dacă nu s-a aflat pe un loc de promovare, formaţia noastră şi-a câştigat printr-o conjunctură fericită un loc în liga a V-a… Pe lângă Mureşana, au mai promovat Ususău, Mailat şi Săvârşin.

loturi

Articol din 1 august 2004, din defunctul săptămânal „Sportul Arădean”, în care erau prezentate câteva cuvinte despre nou-promovatele în Divizia D, CNM Livada şi Mureşana Mândruloc, precum şi loturile celor două formaţii.

muresana - galsa

Cronica partidei Mureşana Mândruloc – Textil International Galşa 5-0, din „Adevărul”, în cea mai importantă victorie a formaţiei noastre în Divizia D!

ultima2009

În sezonul 2008-2009, Mureşana a suferit foarte mult în liga a V-a, fiind foarte aproape de a reveni, după 7 ani, în ultima ligă judeţeană. Din fericire nu a fost aşa, Mureşana salvându-se pe final de campionat, după câteva jocuri bune, iar cel cu Zădăreni a fost unul dintre ele, decisiv practic (articolul a apărut în nr. 124 a ziarului Vladimirescu, din 16 iulie 2009).