Victorie logică dar… cu puţine emoţii!

Data: 27 mai 2018
Meci: Mureşana Mândruloc – Victoria Zăbrani II
Timp: bun pentru fotbal, gazon excelent
Spectatori: 60


A patra partidă cu o echipă „satelit”, ar fi trebuit să însemne şi o revanşă de luat după acel 0-4, din tur, de pe terenul celor de la Zăbrani II. Oaspeţii ocupau un loc nu prea grozav, în timp ce noi veneam după două înfrângeri la rând, evoluând destul de decent, cu adversari de valoare superioară.
Noi începem bine meciul şi avem ocazii bune de a deschide scorul, însă Nibu, Ţîru – de două ori sau Stavilă nu găsesc cheia spre poarta adversă.
Mureşana va deschide scorul în minutul 21, Ţîru îl găseşte excelent pe Muntean, acesta pleacă într-o cursă solitară şi marchează după un şut letal, pentru 1-0…
După marcarea golului, oaspeţii sunt mai activi, dar Nicola ne salvează din câteva situaţii, după care Magdi face 2-0, tot după un assist al lui Ţîru, în minutul 28.
Nibu va marca pentru 3-0, în minutul 36, şi totul părea că se îndreaptă spre un făgaş normal. Doar că oaspeţii vor marca înainte de pauză pentru un 3-1, dar cu o dominare severă a Mureşanei.
3-2, după prima fază a reprizei secunde, un gol de kinogramă, de la centrul terenului marcat de oaspeţi.
Mureşana se aşează bine în teren şi după 15 minute de la reluare face 4-2, gol Magdi, după un şut plasat…
După trei minute, era şi rândul lui Ţîru să înscrie, făcând 5-2, după o minge reluată inteligent pe lângă goal-keeper-ul celor din Zăbrani.
Minutele 67 şi 73 au însemnat două „boabe” din partea oaspeţilor, pe fondul unei relaxări nejustificate a Mureşanei, dar, din fericire, pentru un 5-4, ce va dăinui până pe final de joc, într-un meci ce trebuia câştigat la o diferenţă mai mare, dar pe care ni l-am făcut noi destul de greu în mitanul doi. Avem la Vinga… Speranţe (mici, însă) există, că vom mai prinde un loc din cele patru… Iar duminică trebuie să fie un meci de 2 solist, pentru îndeplinirea obiectivul! Hai, Mureşana!

Au jucat pentru noi: Nicola, Covaci, Petreanu, Brie, Iovescu, Magdi, Stavila (c), Vesa, Nibu, Țîru, Muntean. Au mai jucat: Sîrb, Ianto. Pe banca: Ceh, Ochiș, Rus, Vîrciu. Antrenor: Ceh.

Arbitrii: Coroban Cristian Ionel, Nagy Zoltan, Moț Andreea Alexandra. Observator: Ologeanu Dan.

Clasamentul golgeterilor
1. Ţîru – 13
2. Stavilă – 7
3. Nibu – 7
4. Muntean – 6
5. Magdi – 6
6. Ianto – 4
7. Ponepalo – 3
8. Sîrb – 2
9. Morariu – 2
10. Ceh – 1
11. Covaci – 1
12. Căbău – 1
13. Dumitru – 1
14. Vîrtaci – 1
15. Brie – 1
16. Vesa – 1

De moderator Publicat în Cronici

Din păcate, atâta s-a putut…

 

Data: 20 mai 2018
Meci: Şoimii Lipova II –  Mureşana Mândruloc
Timp: bun pentru fotbal, teren… sintetic
Spectatori: 25

Al treilea meci cu o echipă „satelit” a însemnat un nou eşec, al doilea consecutiv, în condiţiile în care am evoluat curajos în faţa unui team mult mai bine pregătit, având şi un ser injectat de la prima echipă, cum deja ne-am obişnuit deja, când jucăm cu echipele „satelit”.
După nici 40 de secunde, Nibu putea deschide scorul, dar parcă s-a speriat când s-a văzut atât de liber pe partea dreaptă şi faţă în faţă cu portarul advers, şutând modest…
Gazdele au posibilitatea de a deschide scorul, în minutul 3, după un penalty provocat de Covaci, însă vor rata, Nicola ghicind colţul, respingând în lateral.
Tot Nibu se joacă cu nervii celor de pe bancă şi lovește slab, cu capul, din apropiere, în minutul 11, dar reţine portarul. În minutul 27, acelaşi jucător scapă de sub marcaj şi reia tot cu capul, dar peste poartă, din 10 metri.
Gazdele puteau face 2-0, după o frumoasă acţiune, încheiată cu un şut în bară, fază derulată în minutul 30.
Muntean încearcă egalarea, dar trage peste, în minutul 33, de la 30 de metri.
Gazdele vor marca unicul gol al reprizei, cu cinci minute înainte de pauză, după un atac rapid pe partea stângă.
Se intră cu avantaj de 1-0 din partea Lipovei, într-o repriză în care am avut câteva ocazii, dar în care gazdele au pasat mai mult, fiind mai mature în joc.

Începutul reprizei secunde îl are în prin-plan pe Nicola, acesta are două intervenţii salvatoare după acţiuni închegate ale Lipovei. Totuşi, în minutul 61, nu mai are ce face, decât să scoată mingea din poartă, la un şut plasat de la marginea careului: 2-0
Nu cedăm, şi în minutul 70 se aprind seperanţele, după golul marcat de Stavilă din penaty (foto), scos de Ţîru. Tot Ţîru are o bună ocazie, în minutul 72, dar şutul său din careu va fi respins de portarul advers. Ocazia reprizei o are Ceh, în minutul 73, acesta loveşte precar un balon cu capul din 3 metri ce va ținti portarul.
Nici Vîrtaci nu găseşte ţinta din pozitie perfectă, şutând pe lângă poartă, din lateral stânga, în minutul 90+2. Şi se termină 2-1, după un joc bun făcut de noi, dar, din păcate, gazdele au fost ieri prea bune pentru a obţine măcar un punct… Urmează meciul cu Zăbrani II. Da, alt „satelit”, al patrulea la rând… Jucăm pe propria arenă, deci nici putem să ne gândim la altceva decât la cele trei puncte.

Au evoluat pentru noi: Nicola, Covaci, Petreanu, Morariu, Iovescu, Magdi, Stavila (c), Vesa, Nibu, Țîru, Muntean. Au mai jucat: Ceh, Sîrb, Vîrtaci. Pe banca: Ochiș, Rus. Antrenor: Ceh.
Au arbitrat: Palcu Gheorghe Marius, Pantea Andrei Alexandru, Pantea Patricia Alexandra. Observator: Petrişor Gheorghe.

Clasamentul golgeterilor
1. Ţîru – 12
2. Stavilă – 7
3. Nibu – 6
4. Muntean – 5
5. Ianto – 4
6. Magdi – 4
7. Ponepalo – 3
8. Sîrb – 2
9. Morariu – 2
10. Ceh – 1
11. Covaci – 1
12. Căbău – 1
13. Dumitru – 1
14. Vîrtaci – 1
15. Brie – 1
16. Vesa – 1

De moderator Publicat în Cronici

Înfrângere cu „satelitul” Cermeiului

Data: 13 mai 2018
Meci: Mureşana Mândruloc – Gloria Lunca Teuz Cermei II
Timp: călduros, gazon excelent
Spectatori: 130

Întotdeauna când jucăm cu echipele „satelit” sunt reţinut în a da pronosticuri, pentru că nu se ştie cu ce jucători de la prima echipă se vor prezenta la meci. Cu cei de la Lunca Teuz II am mai avut dispute în care balanţa trăgea în favoarea lor, ştiindu-se faptul că prima echipă evoluază în eşalonul 3…
Am pierdut, anul trecut, la Mândruloc, cu 6-7, după ce oaspeţii au venit cu jumătate de echipă de C, iar în tur i-am bătut la ei acasă cu 3-2, aceştia nu au avut decât vreo 2 sau 3 de la echipa-ntâia. Anul acesta au venit iar pregătiţi…
Şi până ce AJF nu va face un regulament clar privind echipele „satelit”, aici vom muri în Liga a VI-a, neputând să facem pasul spre eşalonul superior. Şi aici mă refer la faptul că în regulament ar trebui să se precizeze clar faptul ca cei ce au fost pe foaia de joc la prima echipă, să nu mai poată evolua la cea de-a doua. Dar, cum spuneam, atâta timp cât le este permis, nu putem decât să fim părtaşi la acest spectacol amar. Am tras semnale de alarmă de „n” ori, şi chiar nu mai am energie în a scrie pentru ca în ligile inferioare să fie un fotbal decent… Din păcate, eu personal, voi renunţa din sezonul următor a mai face cronici la partidele Mureşanei, din motive personale, însă voi mai păstra această rubrică dacă voi primi date de la cei ce vor fi prezenţi la meci. Pentru mine se va sfârşi o eră, am vrut să renunţ în vara trecută la această activitate, dar, până la urmă, am făcut un compromis până se va încheia acest sezon…
Revenind la meci, Nibu reuşeşte în minutul 7 un euro-gol, o ghiulea de la 18 metri ce-l va surprinde pe experimentatul Păşcălău.
Oaspeţii îl întind serios pe Nicola, în minutul 20, după o lovitură liberă de la 20 de metri. Muntean are o bună oportunitate de a marca, dar şutează puţin peste, de la 23 de metri, în minutul 21. Nicola este din nou la post, în minutul 23, respingând în lateral un şut de la marginea careului…
Cu un sfert de oră înainte de pauză, Iovescu execută bine o lovitură liberă, dar Păşcălău scoate balonul din vinclu.
Pe final de repriză, oaspeţii vor întoarce scorul şi vor intra cu avantaj la cabine: mai întâi va fi 1-1, după un corner, şi lovitură de cap Berari, în minutul 39, apoi 1-2, după reuşita lui Sandu R, din minutul 44.
După patru minute de la reluarea jocului, oaspeţii vor mai „lovi” o dată, acelaşi Berari face 3-1 pentru ei, după o acţiune frumoasă pe partea dreaptă şi un şut fără speranţe pentru Nicola.
Mureşana nu cedează şi are câteva ocazii prin Muntean (min 62), şut peste poartă, Nibu (min 65), şut de la 24 de metri, respins de portar de la firul ierbi. Nici Stavilă nu găseşte ţinta în minutul 70, la fel şi Ceh, în minutul 77. Cea mai importantă ocazie a reprizei secunde, pentru Mureşana, o are Muntean, cu zece minute înainte de final, şutul său de la 25 de metri din lovitură liberă va lovi bara transversală.
Se termină 1-3 şi etapa viitoare jucăm cu „satelitul” Lipovei, pe „Şega”…

Au evoluat pentru noi: Nicola, Covaci, Vesa, Iovescu, Magdi, Stavila(c), Brie, Nibu, Vîrtaci, Muntean, Ţîru. Au mai jucat: Morariu, Sîrb, Ceh, Ianto. Pe bancă: Vârciu, Petreanu. Antrenor: Ceh.

Au arbitrat: Bădică Flavius Marian, Neagu Alexandru, Moldoveanu Ionel – Alexandru. Observator: Gornic Mircea

De moderator Publicat în Cronici

Am bătut etapa trecută locul 1, iar acum locul 2…

Data: 6 mai 2018
Meci: Crişul Chişineu Criş II –  Mureşana Mândruloc
Timp: călduros, teren foarte denivelat, temperatura 25 de grade
Spectatori: 120

După superba victorie de săptămâna trecută, când am învins liderul seriei cu 6-1, a urmat jocul contând pentru etapa a XVI-a, împotriva formaţiei de pe locul 2, Crişul Chişineu Criş II, meci disputat la Nădab.
Gazdele au o primă ocazie de a marca, în debutul meciului, dar Nicola are o bună intervenţie, în minutul 6. După cinci minute, Nibu trage puţin peste poartă, de la 22 de metri. Magdi are golul în vârful bocancului, din minutul 25, dar şutul său deviat din 12 metri nu îşi găseşte ţinta. Nici Muntean nu nimereşte poarta, în minutul 27, lovind balonul puţin pe lângă stâlpul din slânga portarului, de la peste 30 de metri.
Gazdele nu au nimic notabil în acest mitan, şi când totul se îndrepta către un 0-0, la pauză, vor beneficia de un penalty, după un henţ în careu, destul de uşor acordat, părerea mea…
1-0 pentru gazde, gol Ardelean, în minutul 44, după un joc extrem de modest din partea lor.
După pauză, însă, vor prinde puţin curaj, şi vor fi puţin mai agresivi, începutul reprizei îi va găsi în terenul nostru.
Se face 2-0, după reuşita lui Ardelean din minutul 50, un gol din offside clar ca lumina zilei, îndelug contestat de banca noastră.
Se putea face 3-0, în minutul 76, dar mingea lovită din semi-foarfecă va nimeri bara porţii apărată de Nicola.
Dar… se pare că cineva acolo sus ne iubeşte, şi din minutul 80, îi punem la respect pe cei de la Crişul, marcându-le trei „boabe”. Mai întâi, Brie reia în plasă după o centrare venită de pe partea dreaptă, apoi, Magdi îl execută pe Bălaj pentru 2-2, ca în al doilea minut de prelungire, Ceh să-i întoarcă o minge în careu lui Vesa, acesta şutează cu sete pentru un Chişul Chişineu Criş II – Mureşana Mândruloc 2-3, într-o victorie pe deplin meritată, dar la un moment dat părea că nu mai e posibilă. Băieţii merită felicitaţi, au crezut în ei şi au obţinut un nou rezultat pozitiv, ce îi apropie la patru puncte de adversarul direct din etapa aceasta. De acum, totul depinde doar de noi, pentru a prinde unul dintre cele 4 locuri fruntaşe… Am învins locul 1, acum locul 2, am făcut un joc bun la Şiria, deci avem potenţial pentru acest final de campionat spre a ne îndeplini obiectivul.

Au evoluat pentru noi: Nicola, Sîrb, Vesa, Morariu, Iovescu, Magdi, Stavila(c), Brie, Nibu, Vîrtaci, Muntean. Au mai jucat: Ianto, Ceh, Covaci şi Rus. Pe bancă: Vârciu. Antrenor: Ceh.

Clasamentul golgeterilor
1. Ţîru – 12
2. Stavilă – 6
3. Nibu – 5
4. Muntean – 5
5. Ianto – 4
6. Magdi – 4
7. Ponepalo – 3
8. Sîrb – 2
9. Morariu – 2
10. Ceh – 1
11. Covaci – 1
12. Căbău – 1
13. Dumitru – 1
14. Vîrtaci – 1
15. Brie – 1
16. Vesa – 1

Instrucţie cu liderul seriei

 

Data: 29 aprilie 2018
Meci: Mureşana Mândruloc – Olimpia Bujac
Timp: călduros, teren foarte bun
Spectatori: 80

În săptămâna patimilor, după partida neagră cu Şiria, Mureşana era reţinută înaintea jocului cu liderul seriei A a ligii a VI-a, Olimpia Bujac, formaţie ce nu pierduse niciun meci în deplasare, iar prima înfrângere a lor a fost abia săptămâna trecută, într-un ciudat 1-4 cu Pereg, pe propriul teren.
Minutul 5. 1-0 pentru noi, centrare Muntean, cap Morariu şi deschidere de scor din partea mijlocaşului nostru, aflat la a doua reuşită în acest sezon. După două minute, Nicola respinge o minge periculoasă şi păstrează tabela intactă…
2-0, Mureşana, în al zecelea minut al partidei – Muntean şutează în bară din apropiere, dar mingea ajunge fericit la Magdi, acesta nu iartă, dublând scorul.
Nibu vrea al treilea gol, dar nu reuşeşte decât o bară, după o „ghiulea” de la 28 de metri, în minutul 13.
Oaspeţii au o ultimă mare ocazie a reprizei, şutând în bară, de la peste 30 de metri…
2-0 pentru noi, după o repriză foarte bună din partea noastră, în care Bujacul a fost de nerecunoscut, după poziţia din clasament…
Imediat după reluare, Ceh îl găseşte foarte bine pe Brie cu o centrare, dar acesta trage pe lângă poartă, din 10 metri.
Iovescu centrează şi mai bine, în minutul 51, iar Magdi nu greşeşte ţinta: 3-0.
Nicola face minuni, în minutul 64, având o intervenţie frumoasă la un şut din careu…
Nibu vrea cu tot dinadinsul să marcheze, dar trage puţin pe lângă stâlpul porţii adverse, în minutul 61.
3-1, în minutul 68, după un frumos atac al oaspeţilor, autorul golului Stoian…
În minutul 76, Vîrtaci reuşeşte primul său gol oficial în tricoul Mureşanei, după un lob perfect peste Maxim, pentru al patrulea gol al nostru. Sîrb face 5-1, în minutul 87 (foto), iar Ianto marchează pentru 6-1, plasând un balon pe lângă goal-keeper-ul advers…
Un 6-1 cu locul 1 din serie, în condiţiile în care am avut trei suspendaţi dintre jucătorii titulari, nu e la îndemâna oricui, însă am avut o apărare exactă şi un atac letal, ce a muşcat ori de câte ori a avut ocazia. Promovarea se joacă. Săptămâna viitoare avem un nou examen greu, la Nădab cu Chişineu Criş II. Dacă batem… putem să sperăm în continuare la primele patru locuri… Hai, Mureşana!

Au evoluat:

Mureşana: Nicola, Sîrb, Morariu, Iovescu, Magdi, Stavila(c), Brie, Vîrtaci, Nibu, Ceh, Muntean. Au mai jucat: Ianto, Vesa, Rus şi Ochiş. Pe banca: Vârciu, Căbău. Antrenor : Ceh.

Olimpia: Maxim, Unc, Ienăşescu, Ganea, Seran Gligor L (c), Gligor I, Lovin, Manciu, Stoian. A mai jucat: Bohm Pe bancă: Iaşovici, Ifrim. Antrenor: Moş.

Au arbitrat: Olariu Laurenţiu, Cristea Emil Ioan, Rancea Alexandru Gheorghe. Observator: Alexa Marius Andrei.

Clasamentul golgeterilor
1. Ţîru – 12
2. Stavilă – 6
3. Nibu – 5
4. Muntean – 5
5. Ianto – 4
6. Ponepalo – 3
7. Magdi – 3
8. Sîrb – 2
9. Morariu – 2
10. Ceh – 1
11. Covaci – 1
12. Căbău – 1
13. Dumitru – 1
14. Vîrtaci – 1

De moderator Publicat în Cronici