Un egal… până la urmă, echitabil!

 

Duminică, 10 martie, de la orele 14:00, pe terenul din Mândruloc, Mureşana a disputat un nou meci de pregătire, adversară fiind Atletico Arad, formaţie ce evoluează în seria A a ligii a V-a.
Meciul a început foarte slab pentru noi, oaspeţii au fost mai activi şi mai periculoşi pe atac, profitând de spaţiile pe care Mureşana le-a lăsat în compartimentul defensiv. La Mureşana au lipsit câţiva jucători de bază, astfel că, jocul a fost dereglat puţin, suferind în unele momente… A fost un un început surd de partidă, foarte multe mingi se pierdeau la „graniţa” terenului advers şi declanşau contra-atacuri periculoase pentru arădeni. Aşa s-a şi marcat primul gol al lor… 0-1, după o fază extrem de rapidă.
Noi revenim pe tabelă prin golul lui Ponepalo, după ce în prealabil ratase un penalty, dar a profitat de respingerea portarului în faţă şi a marcat din 6 metri.
Oaspeţii vor intra cu avantaj la pauză, după ce vor marca un gol din apropiere, cu puţin înainte de pauză…
Ieşim mai decişi de la cabine, dar şi cu un joc îmbunătăţit, însă ratăm mult… Atletico mai marchează o dată, iar după puţine minute ratăm un penalty, prin Vîrtaci. Acelaşi Vîrtaci face 2-3 după o cursă frumoasă pe dreapta şi un şut imparabil, apoi continuăm să ratăm alte ocazii prin Ceh, Vesa (lovitură de cap în bară) sau Bacoş, sau avem un penalty refuzat după o intrare criminală a portarului la Rus. Jocul curge în favoarea noastră dar suntem prea naivi în faţa porţii, aceeaşi meteahnă de care suferim de ceva vreme… Totuşi, noul intrat Trifu (aflat în probe), va egala, cu 10 minute înainte de final, reluând în plasă din apropiere şi stabilind scorul final 3-3, unul echitabil după aspectul jocului, căci cele două echipe şi-au împărţit reprizele în care au dominat.
Urmează, duminica viitoare o nouă partidă amicală, la Horia, a doua din această pauză competiţională…

Au evoluat pentru noi: Nicola, Belc, Rus, Vesa, Tobă A, Ponepalo, Ianto, Tobă C, Vîrtaci, Vîrciu, Bacoş, Ceh, Ochiş, Trifu. Antrenor: Ceh.

Sub febra amicalelor

 

Iată-ne, cu mai puțin de o lună până la reluarea campionatului şi Mureșana se află în febra amicalelor, desfășurând până la această dată trei partide de pregătire.
Mai întâi, a fost jocul din 17 februarie, de la Horia, ce a fost câștigat de băieții noștri cu 5-3, după ce la pauză scorul fusese de 1-0 pentru Horia. Reușitele echipei Mureșana au purtat semnătura lui Bacoş şi Ponepalo, cu câte o dublă fiecare.
Pentru Mureşana au evoluat: Vârciu, Vesa, Covaci, Petreanu, Tobă A, Vîrtaci Tobă C, Ianto, Ceh, Ponepalo, Bacoş.

O săptămână mai târziu, pe terenul din Mândruloc, am jucat un nou amical împotriva colegei de serie, Sporting Şagu. A fost tot o victorie a băieţilor lui Ceh, 4-2, prin golurile reuşite de Bacoş-2, Vîrtaci şi Magdi. Au evoluat pentru Muresana: Nicola, Vesa, Covaci, Ochiş, Tobă A, Vîrtaci, Toba C., Ianto, Ponepalo, Bacoș, Magdi, Varciu.

Pe 3 martie, tot pe propriul teren, echipa noastră şi-a măsurat forţele cu Avântul Târnova, una dintre echipele de top din seria B a ligii a V-a. Deşi a făcut o bună primă repriză, Mureşana a încasat două goluri pe finalul ei şi s-a intrat cu 0-2 la cabine. Deşi, Magdi va marca în primele minute ale mitanului secund, Târnova, cu câţiva jucători experimentaţi în lot, a mai „muşcat” de două ori, în ultimele minute, chiar dacă a fost mai pragmatică pe toată repriza secundă. S-a terminat 1-4, dar Mureşana a jucat destul de curajos în acest meci. Au evoluat pentru Mureşana: Nicola, Belc, Covaci, Vesa, Tobă A, Ponepalo, Ianto, Tobă C, Vârtaci, Magdi, Bacoş, Ceh, Vârciu, Ochiş, Rus.

Următoarea partidă de verificare va avea loc duminică, 10 martie, de la ora 14:00, adversar fiind Atletico Arad, formaţie ce evoluează tot în liga a V-a.

Unii cu ocaziile, alţii cu golurile

Duminică, 25 februarie, de la orele 14:00, cu o zi înainte de intrarea în cantonament a gazdelor noastre, Mureşana s-a deplasat la Horia pentru un nou amical, cu Real.

Echipa noastră începe mai bine jocul şi are o primă ocazie, însă şutul lui Ceh, din minutul 4, întâlneşte bara.
După această ratare, partida se va desfăşura între cele două careuri, fiind o luptă surdă, fără mari realizări din partea celor două combatante…
În minutul 23, gazdele încearcă poarta lui Nicola, însă portarul nostru este la post şi respinge un şut de la colţul scurt, lateral-dreapta.
1-0, minutul 25, după un şut din centru careului, gol Raşca.
Stavilă nimereşte bara în minutul 33, după care Ceh are o mare ocazie, iar şutul său va fi respins în corner, cinci minute mai târziu. Cea din urmă oportunitate de a marca a reprizei îi aparţine lui Ponepalo, acesta trage din apropiere, dar fără sorţi de izbândă pe tabelă.
1-0 la pauză, după un joc în care am fost mai vioi ca şi cei de la Horia.
În minutul 58, Ponepalo va relua din apropiere, din vole, după o centrare, dar portarul respinge în extremis, în corner.
După alte patru minute, Vârtaci are o dublă ocazie de a marca, mai întâi va şuta din careu, iar Salanţ respinge în faţă, după care va relua cu capul pe lângă, la centrarea excelentă a lui Ianto.
Gazdele fac un 2-0 italieneşte, după golul lui Mavriche, la un şut din centrul careului. Mureşana forţează cu toate liniile pe final, dar nu mai reuşesc mare lucru. Ultima ocazie a partidei îi aparţie lui Rus, în minutul 89, dar şutul acestuia de la 16 metri ajunge în braţele portarului celor de la Horia. Se termină 2-0, într-un joc bunicel, dar neconvingător pe partea ofensivă, unde am suferit astăzi…

Au evoluat

Real Horia: Ignat, Crişan, Mocan, Giulău, Ciobanu, Ilea, Rotariu, Sima, Covaci, Raşca, Salanţ, Scripciuc, Ştefănescu, Mavriche, Franţ, Negru, Mavriche A, Bâlc, Chirică. Antrenori: Crişan şi Trif.

Mureşana Mândruloc: Nicola, Sîrb, Morariu, Vesa, Iovescu, Ponepalo, Nibu, Stavilă, Vârtaci, Ceh, Ianto, Vîrciu, Ochiş, Rus, Muj (în probe). Antrenor: Ceh.

Fotbal şi noroi

Duminică, 18 februarie, de la ora 14:00, formaţia noastră a jucat un meci împotriva echipei de liga a V-a, Înfrăţirea Iratoşu, pe un teren foarte greu, plin de bălţi şi noroi. A fost o partidă ce a solicitat destul de mult cel 22 de actori, însă… fotbalul se joacă în orice condiţii, fie ele neprielnice.


Prima ocazie o are Ponepalo, în minutul 7, dar şutul său nu atinge ţinta. În minutul 11, Cel îl găseşte în lateral-dreapta pe Ţîru, dar atacantul nostru trage puţin pe lângă.
Mureşana deschide scorul, în minutul 20, Ceh şutează spectaculos de la marginea careului, reuşind să-l să-l surprindă pe portarul advers: 1-0
După şase minute, Vîrciu are o intervenţie salvatoare, respingănd de lângă bara din dreapta, un şut al oaspeţilor.
Ultimele 5 minute aparţin celor de la Înfrăţirea, aceştia vor marca de trei ori, după ce apărarea noastră a fost făcută knock-out, în minutele 40, 43 şi 44.
1-3 la pauză, dar după aspectul jocului, scorul era nedrept cu noi. Păcat de cele cinci minute din final…
Ponepalo, reuşeşte să aducă egalarea pentru Mureşana, cu două lovituri letale de la marginea careului, în minutele 60 şi 61.
Urmează o perioadă de uzură în care ambele echipe abia îşi ţineau echilibrul pe teren. Totuşi, Iratoşul va câştiga meciul, marcând un gol cu 11 minute înainte de final. Se termină, aşadar, 3-4, după un joc mediu spre bun al Mureşanei, şi poate că meritam un egal în acest meci, cu o echipă destul de experimentată.
Mureşana a folosit următorul lot pentru acest meci: Vîrciu, Sîrb, Covaci, Vesa, Stavilă, Ceh, Morariu, Ponepalo, Ţîru, Brie (în probe), Ianto, Muntean, Rus, Jurj (în probe), Muj (în probe).

Primul amical al iernii

Duminică, 11 februarie, Mureşana a evoluat pe propria arenă împotriva celor de la Speranţa Chier, formaţie din eşalonul 6, seria B – în prima partidă amicală din această iarnă.


Oaspeţii încep mai bine jocul şi în minutul 6 vor conduce cu 1-0. Într-o primă fază, portarul nostru, Nicola, a reuşit să respingă un şut în lateral, însă până la un adversar, care marchează nestingherit, din apropiere.
După două minute, Mureşana egalează – Nibu îl găseşte excelent pe centru, pe Ţîru, acesta pătrunde în careu şi îl învinge pe goal-keeper-ul advers: 1-1. În minutul 11, e rândul lui Ţîru să dea pasa decisivă, lui Magdi, mijlocaşul mândrulocului face 2-1, după un şut plasat în dreapta portarului.
Controlăm jocul… Ianto are o bară, în minutul 14…
Oaspeţii au o tresărire de orgoliu, în minutul 28, când beneficiază de un penalty, după un henţ al lui Covaci. Apără Nicolaaaaaaaa!
Tot Nicola are o intervenţie salvatoare, trei minute mai târziu…
Ponepalo se precipită la o fază clară de gol şi şutează slab în portar, cu un minut înainte de pauză.
În prelungirile primei reprize, Magdi centează perfect pentru Nibu, acesta şutează spectaculos din careu pentru 3-1.
Se termină prima repriză 3-1, după o primă parte dominată de noi (S-au jucat două reprize a câte 40 de minute).
După pauză, Mureşana schimbă în toate compartimentele, încercând şi câţiva jucători noi, veniţi în probe…
La trei minute de la reluare, oaspeţii reduc din diferenţă: 3-2
Ţîru este servant a doua oară pentru Magdi, şi acesta face 4-2, în minutul 53. Oaspeţii revin după doar un minut şi scorul devine 4-3. Mureşana cedează încet-încet jocul şi Chierul forţează egalarea pe final, pe care o şi obţin cu şapte minute înainte de finish. Sîrb are o mare ocazie de a marca, în ultimele clipe ale jocului, dar şutul său va fi respins de portar în bara din stânga lui. Se termină 4-4, după o partidă în care cele două echipe şi-au împărţit reprizele. A fost un prim test… experimental… vor mai urma. Iar săptămâna viitoare jucăm cu Înfrăţirea Iratoşu, tot pe propriul teren.
Lotul Mureşanei pentru acest joc: Nicola, Sîrb, Covaci, Morariu, Iovescu, Magdi (revenit de la Glogovăţ 2013), Stavilă, Nibu, Ponepalo, Ianto, Ţîru, Vîrciu, Ceh, Vesa, Vîrtaci, Todor (în probe), Martin (în probe), Ochiş, Rus şi Muj (în probe). Antrenor: Ceh.

Victorie, înainte de debutul sezonului

Duminică, 27 august, de la ora 17:00, Mureşana Mândruloc a profitat de amânarea campionatului în liga a VI-a, şi a programat un amical cu o vecină de serie, Victoria Zăbrani II, partida desfăşurându-se la Mândruloc.

Formaţia noastră începe mai bine acest joc şi are două ocazii prin Dumitru şi Tobă C, însă cei de la Zăbrani II vor lovi prima oară în minutul 11, deschizând scorul după o neconcordanţă în defensiva noastră.
După doar două minute, Iovescu egalează, şutul său de senzaţie de la marginea careului loveşte bara din stânga portarului (aproape de vinclu) şi intră în poartă…
Ianto face 2-1, după doar un minut, reuşind o lovitură letală de cap, după centrarea lui Vesa.
Ponepalo şi Stavilă mai au oprortunităţi bune de a marca pentru noi, dar pauza ne aduce avantaj minim: 2-1
Revenim de la cabine la fel de hotărâţi şi după 6 minute de la reluare, Ianto, aflat într-o forma bună, face 3-1, după o cursă solitară pe partea dreaptă.
În minutul 63, după o altă cursă a lui Dumitru, pe aceeaşi parte dreaptă, şi un şut respins de portar în faţa lui Ianto, acesta nu reatează din 2 metri, reuşind „tripla”.
Ne relaxăm după gol, şi asta ne costă, cedăm mijlocul terenului şi ultimele 15 minute aparţin oaspeţilor care mai marchează două „boabe” şi mai au încă atâtea ocazii, dar Vârciu, portarul nostru reactivat, are intervenţii salvatoare ce ne ţin în viaţă şi păstrază rezultatul intact pe tabelă. 4-3, final şi sperăm că va fi un rezultat de moral pentru săptămâna viitoare când va începe campionatul.

Au evoluat pentru noi: Nicola, Iovescu, Petreanu, Vesa, Sîrb, Dumitru, Stavilă, Morar, Ponepalo, Tobă C, Ianto. Au mai jucat: Covaci, Vârciu, Ceh, Ochiş, Rus şi Pop. Antrenor: Ceh.

Un ultim amical, la Horia

Duminică, 20 august, de la ora 11:00, Real Horia şi Mureşana Mândruloc s-au întâlnit într-o partidă amicală, pe terenul vecinilor noştrii de la nord.
A fost un ultim test înainte de debutul sezonului, un joc perfectat ieri după-masă, deoarece meciul cu Podgoria Ghioroc, de pe propriul teren, a fost anulat.
Echipa noastră începe bine acest joc, şi în minutul 8, Bacoş reuşeşte să marcheze, după o pătrundere în careu şi un şut în dreapta portarului.
Cei de la Horia vor echilibra partida, şi chiar au momente de dominare, în care vor reuşi egalarea, din minutul 17.
Mureşana nu mai are mari ocazii, iar gazdele vor face 2-1, în minutul 33… Scor cu care se va încheia prima repriză.
Imediat după pauză, cei de la Horia mai marchează o dată, dar golul lor va fi anulat, pe motiv de offside.
Pasăm mai bine ca adversarii… dar până în jurul careului, deoarece nu mai avem ocazii reale de poartă în repriza secundă.
A fost un joc echilibrat în a doua parte al lui, dar avantajul de un gol luat la pauză de cei de la Real a fost suficient pentru a câştiga acest amical. Noi rămânem cu regretul că puteam mai mult, dar lipsa de concentrare ne face să fim vulnerabili în ofensivă.
Au evoluat pentru noi: Nicola, Pop, Petreanu, Vesa, Sîrb, Ponepalo, Ceh, Stavilă, Căbău, Ardelean (în probe), Bacoş (în probe). Au mai jucat: Ochiş, Rus (retras), Olar şi Ianto. Antrenor: Ceh.

Continuă şirul amicalelor

Mureşana a perfectat în ultimele zile alte două meciuri amicale, ambele pe propriul teren.

Miercuri, 9 august, de la ora 19:00, formaţia noastră a întâlnit Real Horia.
Jucătorii antrenaţi de Ceh încep mai bine jocul şi în minutul 5, Ţîru are o bară. Acelaşi jucător deschide scorul după nouă minute de la start, şutând printre picioarele lui Salanţ. Ponepalo face 2-0, în minutul 15, după un şut sănătos. Tot Ţîru semnează şi golul al treilea, profitând de o ieşire a goal-keeper-ului advers. Faza se întâmpla în minutul 23…
Oaspeţii reduc din diferenţă la următorul atac: 3-1
Urmează 10 minute de letargie în jocul Mureşanei şi Horia egalează la 3!
Stavilă va marca, în minutul 38, pentru 4-3, şi lucrurile reintră în normal…
Căbău face 5-3 şi pauza ne găseşte în avantaj, normal după aspectul jocului.
La trei minute de la reluare, oaspeţii înscriu pentru 5-4… Urmează câteva minute de joc confuze, în care nu notăm nicio ocazie mare la cele două porţi.
Stavilă reuşeşte un gol splendid din lovitură liberă, în minutul 60, refăcând diferenţa de două goluri de pe tabelă. În minutul 63, Vlad va marca cu capul, după centrarea lui Ianto, şi scorul devine 7-4, pietruit până la finalul jocului, în care mai notăm doar câte un gol anulat de ambele părţi, pe motiv de offside.
Au evoluat pentru noi: Nicola, Tal (în probe), Vesa, Petreanu, Iovescu, Morariu, Ceh, Stavilă, Ponepalo, Ţîru, Căbău. Au mai jucat: Ianto, Bordenci (în probe), Trifu (în probe), Vârciu (reactivat), Covaci, Vlad (în probe) şi Rus (retras). Antrenor: Ceh.

***

Duminică, 13 august, tot de la ora 19:00, sa disputat meciul dintre Mureşana Mândruloc şi divizionara a V-a, Înfrăţirea Iratoşu.
Partida a fost dominată de oaspeţi, care au fost mai maturi în joc şi mai experimentaţi, Mureşana a scârţâit în unele momente ale jocului, dând posibilitatea celor de la Iratoşu să lovească letal ori de câte ori ne-au prins pe picior greşit…
Noi am făcut o primă repriză acceptabilă, dar nu foarte bună, lipsa de concentrare de la finalizare ne-a costat…
Oaspeţii aveau după 24 de minute 3-0, punctând în minutele 11, 19 şi 24, iar noi eram moi în joc, şi ne lipsea acel „ceva” când eram în preajma careului advers.
Cu patru minute înainte de pauză, Ponepalo găseşte o breşă în apărarea adversă şi şutează plasat în dreapta lui Duşan. 1-3, scor cu care se termină repriza I.
Începem prost şi mitanul secund, şi în zece minute mai luăm două „boabe”: 1-5. Noi jucăm şi mai slab ca în prima repriză, şi nu reuşim decât şuturi anemice la poarta lor. Se face 1-6, apoi 1-7, dar noi nu reacţionăm deloc, suntem inerţi. Pe final de joc, Rus prinde un şut violent din careu şi scorul devine 2-7, ce avea să fie şi rezultatul final al acestui joc. Un meci util, până la urmă, chiar dacă scorul nu e mulţumitor, deoarece dorim să testăm câţiva jucători aflaţi în probe şi să vedem ce potenţial există la fiecare…
Au evoluat pentru noi: Vârciu (reactivat), Sîrb, Vesa, Petreanu, Iovescu, Ţîru, Ceh, Stavilă, Ponepalo, Ianto, Bacoş (în probe). Au mai jucat: Popa (în probe), Vlad (în probe), Ardelean (în probe), Tal (în probe), Morariu, Ochiş, Bordenci (în probe) şi Rus (retras). Antrenor: Ceh.

Victorie în amicalul cu Iratoşu

Miercuri, 26 aprilie, de la ora 18:30, Mureşana a disputat un amical pe terenul din Mândruloc, împotriva echipei de liga a V-a Înfrăţirea Iratoşu.
După umilinţa de la Bujac, formaţia noastră avea nevoie de câteva corecturi în joc pentru a aborda cu o altă atitudine meciul de duminică cu Zăbrani II.
Oaspeţii încep mai bine jocul şi chiar în minutul 1, Nicola A are două intervenţii salvatoare. Prima ocazie a Mureşanei o are Ţîru, în minutul 7, dar şutul său, după o cursă frumoasă, trece peste poartă.
Ceh încearcă un lob, două minute mai târziu, dar reţine portarul advers…
Oaspeţii marchează pentru 0-1, în minutul 10, dar Ceh egalează rapid, după doar trei minute, cu un lob de efect.
În minutul 20, Rus şutează peste din poziţie centrală, iar un minut mai târziu acelaşi jucător va marca din apropiere, dar golul său este anulat…
În minutul 28, Ianto are o ultimă ocazie pentru Mureşana, dar şutează slab de la marginea careului…
Pauză… 1-1, după un joc echilibrat (s-au jucat reprize de câte 40 de minute)
În minutul 48, Ţîru îşi începe recitalul… 2-1, după care acelaşi jucător va mai marca de trei ori până la final (nu ştiu minutele că eram în teren şi eu 🙂 ), plus o centrare de gol pentru Ceh.
Mureşana a dominat a doua parte, având ocazii peste ocazii, Ianto, Rus, Stavilă sau Ţîru au mai irosit bune oportunităţi de a marca.
De cealaltă parte, oaspeţii vor înstrie un gol în acest mitan, dar vor mai rata şi un penalty, Cociuba respingând în lateral.
Am învins cu 6-2, după un joc bun prestat de ai noştri, a fost un joc de dăruire, s-a alergat mult şi… productiv, sperând că vom repeta această evoluţie şi duminică, cu Zăbrani II.

Au evoluat pentru noi: Nicola A, Olar, Vesa, Petreanu, Tobă A, Ianto, Tobă C, Ţîru, Stavilă, Ceh, Căbău, Rus, Iovescu, Cociuba, Ochiş, Faur (în probe). Antrenor: Ceh.

Şi a fost ultimul amical dinaintea startului…

Cu o săptămână înainte de reluarea returului, după o luuuuungă pauză, Mureşana a disputat un ultim test înainte de jocul de la Horia, împotriva delor de la Citizens of Arad, partida desfăşurându-se pe terenul din Mândruloc, de la ora 12:00.

Pregătiţi de începutul returului, şi cu toate legitimaţiile la zi, inclusiv transferurile noilor sosiţi (despre care o sa discut mai pe larg într-un articol viitor), Mureşana începe mai bine acest joc, având două ocazii rarisime, în minutele 3 şi 5, Ponepalo şi Ţîru ratând din poziţii ideale (Ponepalo şutează pe lângă, singur cu portarul, iar Ţîru loveşte transversala cu poarta goală, după centrarea aceluiaşi Ponepalo).
Din nou,Ponepalo, scapă şingur cu portarul oaspeţilor, dar trage mult peste poartă, în minutul 11…
Peste doar un minut, Petreanu are o execuţie pretenţioasă, dar reuşită – vole din careu, dar portarul arădenilor reţine.
În minutul 12, eroare în apărarea noastră şi … 0-1, la prima ocazie a oaspeţilor.
Patru minute mai târziu, Ţîru bate bine o lovitură liberă, portarul respinge până la Căbău, acesta şutează din cădere în goal-keeperul arădean.
Un minut mai târziu… 0-2… Deci, 100% procentajul! Noi ne uitam unul la altul, nu ştiam ce se întâmplă!
În minutul 29, Căbău va marca, dar golul este anulat pe motiv de offside. Din fericire, în minutul 33, el va marca primul gol al Mureşanei, după o cursă frumoasă pe dreapta. Scorul pauzei este 1-2, dar după jocul prestat am fost pestei ei, însă facem prea multe greşeli letale!
Nici bine nu s-a reluat partida, că oaspeţii fac 3-1, după un joc italienesc şi extrem de precis!
Ocaziile Mureşanei curg râuri, Căbău şutează peste poartă, în minutul 54, apoi Nicola loveşte bara, iar Ponepalo îl imită, în minutul 64, şutând de la 25 de metri în bară.
Ţîru face 2-3, în minutul 65, şi confirmă forma bună în care se află, dar cei de la Citizens fac 2-4, după doar trei minute. No comment!
Nicola A se remarca la un şut al oaspeţilor, respingând spectaculos, în minutul 70…
În minutul 73, Ţîru face 3-4. şi Mureşana continua să spere, mai ales că nu făcuse un meci foarte rău!
Rus are două oportunităţi de a marca pe final, dar şuturile sale nu schimbă tabela. Oaspeţii fac 3-5, după un contra-atac, cu şapte minute înainte de terminarea jocului, dar Denuţ ne aduce în cărţi, două minute mai târziu, având un lob foarte frumos pentru un 4-5… ce avea să însemne şi scorul final al acestei partide, cu tot asaltul nostru din final spre poarta adversarilor, asalt ce nu a mai însemnat nimic notabil pe tabelă, ci doar o înfrângere, nemeritată, un egal era bine primit în tabăra „albaştrilor”, dar, asta este, jocul greşeala aşteaptă. Ne vedem, Duminică, la Horia, acolo se joacă pe puncte!

Au evoluat pentru Mureşana: Nicola A, Pop, Petreanu, Vesa, Sîrb, Ponepalo, Tobă C, Popi, Ceh, Ţîru, Căbău, Denuţ, Nicola S, Wener şi Rus. Antrenor: Ceh.