Ce-ar mai fi de spus?

 

Data: 04 noiembrie  2018
Meci: C.S. ATLETICO VINGA – C.S. MUREŞANA MÂNDRULOC: 10 – 1 (6 – 1)
Timp:
 foarte bun pentru fotbal, gazon tare și cu un ”frumos” covor de Frunze uscate)
Spectatori: aprox. 40

Chiar așa… ce-am mai putea spune după o înfrângere atât de rușinoasă, dar mai ales după atitudinea multor echipieri ai Mureșanei care au preferat să facă orice altceva în loc să însoțească echipa în această deplasare de la care se aștepta cu totul și cu totul altceva, având în vedere evoluția și rezultatele echipei gazdă de până atunci! Când joci 80 de minute în 10 jucători, pentru că doar atâția ai la dispoziție, iar al unspezecelea vine când nu mai era nimic de făcut, putem trage o concluzie despre caracterul multor jucători și o spun asta încă odată, poate, poate se simt cei despre care se vorbeşte și totuși vor să demonstreze că ne înșelăm în privința lor. Urmează ultima etapă iar din iarnă cei care nu vor să se respecte în primul rând pe ei înșiși, apoi pe ceilalți, să ne lase și să se ducă în treaba lor. Decât să fim rușinea seriei și a satului, mai bine ne lăsăm. Ne vom reorienta spre jucători care poate știu mai puțin, dar au dorință de a progresa și mai ales dau dovadă de seriozitate.

Ar fi câteva lucruri de spus și despre modul de abordare a partidei din punct de vedere tactic. După opinia personală, atunci când începi din start cu un jucător în minus, încerci să te cantonezi în apărare și să speculezi eventualele posibilități de a ieși pe contraatacuri. A venit și golul gazdelor din min. 1 (practic la prima fază a meciului) iar acest lucru trebuia să ne dea de gândit. Este adevărat că după ce am egalat în min. 14, chiar dacă imediat am luat al doilea gol, am avut o perioadă bună de vreun sfert de oră în care puteam înscrie în câteva situații bune, dar n-am făcut-o iar ”pedeapsa” nu s-a lăsat așteptată, am primit 4 goluri în 7 minute. N-am învățat nimic, am continuat să ieșim la joc cu hazard și asta ne-a costat acest rușinos 10 – 1.

Păcat pentru că la Vinga era o ”pâine de mâncat”, dar asta în condiții normale cu toți jucătorii la dispoziție. Degeaba dai vina pe teren, care într-adevăr a fost plin de frunze, pe brigada de arbitrii, că au fost doar doi și că tușierul nu a ridicat offside la golul doi, degeaba, degeaba, degeaba. Marea vină o purtăm noi!!!

 

GOLUL MUREȘANEI: În min. 14, Bacoș face o cursă frumoasă pe partea dreaptă, centrează iar Tîru, care profită de o ezitare a fundașului central, împinde mingea în plasă.

 

Au jucat pentru noi: VÎRCIU, OCHIȘ, COVACI (din min. 80), IANTO, PETREANU, BELC,  STAVILA (cpt.), CEH, PONEPALO, BACOȘ, ȚÎRU

Pe banca: TOMUȚA.

Antrenor: CEH.

A înscris: ȚÎRU (min. 14),

Au arbitrat: TAL  DANIEL – BUNACIU ADRIAN (A.1).

Observator: BONDAR MIRCEA.

Clasamentul golgeterilor:

1. Ponepalo – 8
2. Muntean – 6
3. Stavilă – 3
4. Magdi – 3
5. Vîrtaci – 2
6. Bacoş – 1
7. Ceh – 1
8. Vesa – 1
9. Țîru – 1

De moderator Publicat în Cronici

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.